Au trecut sarbatorile, cu toata agitatia lor, ne-am intors la ale noastre cotidiene si am zis sa las scris o actiune ,care s-a desfasurat in saptamana dinaintea Craciunului.
Da, stiu ca a trecut aproape o luna si-o amintesc cu intarziere , dar acum mi-am tras sufletul si am energia necesara de a povesti .
Americanii au o zi inchinata Recunostintei, stim asta si toti ar trebui sa multumim pentru fiecare zi cu sanatate daruita .
Cred in binecunoscutele Legi ale Universului si nici de data aceasta nu m-am inselat.
In fiecare an , la Inspectorat trebuie sa prezinti o activitate, pe care ai desfasurat-o cu o clasa la alegere. In cazul meu, mi-am ales-o chiar pe cea la care sunt diriginta si pentru ca nu aveam nici o inspiratie la momentul respectiv, am propus pe rapid vizionarea unui documentar la clasa , legat de viata Virginiei Henderson. Am zis ca putina cultura generala nu strica. Bine, dupa mine , as fi propus ” ziua internationala a puloverelor urate” sau ” ziua internationala a tocanitei” , ca tot era decembrie si sa mai iesim putin din tipar si din temele repetitive. Asa ca, m-am dus cu acest documentar ales, pana-n mai, ca sa am timp de altele. Unii si-au ales Ziua Internationala a Violentei, altii au donat sange , fiecare cum s-a mobilizat si ce inspiratie a avut in acele momente. Eu is mai greoaie, is capricorn, trebuie sa le iau, sa le studiez, sa le analizez sa ma gandesc, sa-mi imaginez cum o fac sa nu intervina plictiseala elevilor…ehehe…cam asa stau lucrurile cu mine.
In alti ani, am impodobit bradul in decembrie…bine, o actiune realizata cu o eleva , apoi de una singura.De 1 decembrie, ne-am pus o banda cu drapel la halate, alta data am fost prezenti la o actiune de donare pentru elevi cu dizabilitati…asa ca nu voiam sa ma repet, desi fiind decembrie, inevitabil te gandesti la o actiune de voluntariat. Am propus printre altele si acest subiect la clasa, daca gasim in Constanta, cateva familii defavorizate, sa le facem o mica bucurie. Cati au fost atenti la tema, cati au vrut sa participe…nu stiu…a ramas la stadiul de ” vedem, vorbim ! „
Acasa insa, organizarea mesei de Craciun incepe dupa 6 decembrie. Guiț-guițul este prezent in toate discutiile iar papilele gustative sunt puse in funcțiune mai ceva ca un generator de curent.
Da, stiu nu pot trece direct la subiect…trebuie sa fac o introducere, o paralela, o tot ce vreti voi, pana sa ajung la esential. Nu ma adresez tuturor, nici nu vreau asta ci doar celor ce au rabdare.
Acum pe scurt !
Am fost la „porc”, cat o sa ne mai permita Uniunea Europeana. Acolo, la Hirsova, am intalnit o invatatoare si ne-am pus la povestit, despre educatie, obiective turistice din zona si-n timp ce curata ea matele cu zambetul pe buze, iar eu o priveam cu tigara in mana admirand ce gospodina este, ii pun intrebarea : Aveti cazuri in scoala, de copii saracuti? ( Exact asa am pus intrebarea…nu defavorizati, nu familii dezbinate…nu, nimic).
-Oho-ho-hoo ! ( diferit de sunetul scos de Mos Craciun)
-Da, pe bune? As putea sa-i ajut, dar nu promit. Iti dau un raspuns zilele astea !
-Doamne …ce bine ai face acestor copii !
Nu stiam cu ce sa incep ,de unde, ce si cum. Propusesem la clasa si pentru asta aveam la dispozitie doar 4-5 zile. Cum sa fac? Ce sa fac? Cat vom strange? Ne vom mobiliza , oare? Vom strange?
Duminica am propus elevilor pe grup si luni am primit lista de la doamna invatatoare cu cei 5 fosti elevi ai dansei si fratii si surorile lor. Erau 18 copii si 5 zile , in care am speram sa aducem un zambet , macar acum in prag de Sarbatori.
Unii ar zice : – De ce doar acum? eu le raspund : Pentru ca acum vine Mosul ! Pentru ca , acum reusim sa ne tragem sufletul , sa nu ne gandim doar la cele pamantene, ca apoi uitam si noi si ne vedem de ale noastre. Bine si acum decat niciodata, nu?
Luni, nimic…ma si gandeam : ce dezastru !
Marti un semn cum ca participa si tot marti seara primele hainute primite.
Aveam toate detaliile , marime, inaltime, fotografiile copiilor ca sa ne facem o idee. Hainutele noi- noute cu eticheta, cinci pungi si prima suma de 100 lei.
Acum , ce sa fac. Pune suma in fotografie, pe grupul elevilor ca sa fie transparenta. Eram ca la lautari :
-100 lei de la Paraschiv !!!
-La mai mult , mai mult…fara numar.
Uite asa am tinut-o de dimineata pana seara.
Un elev si-a trimis sotia …400 lei ( am zis ca a gresit suma ) . Am sunat la prieteni, la firme, la colegii de munca a lui Stefan , la fosti colegi…cu ” daca doriti….”
Panica mea a aparut cand am vazut ca se strang excesiv de multe hainute, jucarii , cartofi si paste. In ultima camera, a casei in care stau, nu aveai pe unde sa mai calci si puteam sa imi dau seama cum le vom imparti pe toate, pe varste in acest spatiu.
Era joi si aveam doar doua masini pentru transport.A mea si a lui Stefan, care,intre timp i se defectase, sunandu-ma sa il ajut cu cabluri si baterie in parcare la mall . Asta ne mai lipsea. Atat ! Ce facem? Ce facem ca nimeni nu voia sa vina si cei cativa elevi care s-au mobilizat nu puteau ajunge din varii motive. Am inceput pur si simplu sa ma rog, sa las deoparte cuvantul voluntariat si sa-l bag la inaintare pe cel cu „ne trebuie o masina mare! „. S-a facut liniste.
Stresul si-a facut loc, au aparut si primele lacrimi , gandul ca nu voi reusi si-a pus amprenta puternic, de nici nu mai gandeam pozitiv. Cand a venit salvarea :
-Am eu o masina mare , spuse Victor !
-Hei , Domne , Doamne …stiam ca n-ai sa ma lasi !
Masina mare aveam , bani stransesem ceva , dar surprinzator , hainute nu aveam pentru toti copiii . Pana-n ultimul moment am stat cu frica in san.
Actiunea trebuia sa o desfasuram sambata. Am amanat-o pana duminica, pentru ca inca veneau pachete , nu facusem cumparaturile si am zis ca poate mai prind 2-3 elevi sa vina cu noi, ca doar era activite cu ei , nu cu prietenii nostri. Am fost putin dezamagita , dar imi repetam : Nu acum ! Nu gandi asa…e voluntariat , doar stii asta !
Vecina-mea Lenuta, ne-a vazut cum indesam prin masini una alta si ma intreaba : Strangeti ceva bani pentru copii? Hai ca va dau si eu ! Inca 150 lei! Prietenul , fiicei unei eleve a donat ultimii bani din buzunar, 20 lei !
Nu va spun ce ganduri de multumire aveam cand oamenii ni se alaturau. Nu-mi venea sa cred cum veneau banutii din afara. Un coleg de-a lui Stefan a cumparat dulciuri de 600 lei , angajat fiind. Alt prieten , cand eram la Metro la cumparaturi vazand alimentele din cos,a zis : Bai, ii faceti vegetarieni ? Doar conserve de legume ? Luati 300 lei si de la mine si mergeti de cumparati carne la copii !
Sambata seara , am clacat ! Am umplut si garajul de alimente , iar hainele si jucariile in casa inca nu erau sortate. Asezasem cu o eleva 5 haine intr-o punga pe marimi si stiam ce vom face pana la 3 dimineata. Aveam cateva cutii de haine pe varsta , dar erau inca cel putin 20 de aranjat , cand suna o eleva :
-Doamna , am si eu cateva pachete ! Vin spre dumneavoastra !
Am rasuflat usurata . Salvarea noastra ! Iar, mi s-a parut si am simtit ca cineva acolo sus cu siguranta ma urmareste si ma iubeste !
-Va rog, va rog ajutati-ne sa sortam hainele !
Nu va spun cum a fost !
7 ani , fetita …slabuta …merge la Ionela ( o sa dau nume fictive la copii) , baiat 12 ani ( Hm…e maricica geaca , puneti-o la Vasilica …e mai grasun ) . Aproape 3 ore i-a luat si ei , desi avea o dexteritate si o privire de a le sorta , cum doar mamicile au. Din carti iti spun si eu – Baiat 12 ani , greutate …inaltime !
Realitatea insa ma bate de departe ! Nu era manualul de nursing a lui Marcean !
Si am reusit !
Haine, incaltaminte, scutece, dulciuri, cartofi, fasole, pateuri, fructe, brazi, dezinfectante, detergent de rufe, de vase, clor, bulion, saci de gunoi, lapte, carne, sunca presata, ghiozdane, rechizite din cele mai bune, carti de citit , pilote…nu va spun ce minunatii au fost ! Ce lucruri frumoase cumparate , geci Oliver si Armani…de ne gandeam sa nu le vanda parintii daca vad firmele, dar vorba invatatoarei : Anca, de unde sa stie ei de firme? Ei n-au nici masina de spalat !
S-au strans in 5 zile in jur de 3000 lei doar de la cativa elevi si prieteni. Fara altele donate. ..lucruri si alimente… de peste o tona.
Daca la inceput au fost cuvintele : As vrea! , totul s-a finalizat cu : Am reusit !
Am incarcat masina mare cu ajutorul sotilor, tatilor, iubitilor, ca fara ei, nu stiu ce ne faceam si am pornit la drum. Cum am fi carat noi , femei, saci de 20 de kg de cartofi ori saci de 15 kg detergent fara ajutorul barbatilor.
Mai incet, mai incet , spuse Victor in telefon ! Abia trage masina ! Am greutate!
S-a alaturat si Ramona la o oprire !
Am baiatul si fetele in spate ! Sunt imbufnati si nu stiu unde mergem ! Azi, m-am enervat si am zis : Activitate in familie !
-Pai, doamna , au 16 si 17 ani si nu vor nimic. Stau toata ziua cu telefonul in mana si ma ignora ! Nu vor sa faca nimic in familie , nici nu ma baga in seama. Asa ca, mi-am luat „armele de mama” , le-am luat telefoanele , i-am trezit de dimineata , i-am bagat in masina si : Azi , faceti ce vreau eu !
Am zambit, aveam fluturi in stomac …
Masinile mergeau in cârd de zici ca eram la nunta sau inmormantare. Claxoanele ne lipseau ori stergarele legate de oglinda masinii .
Eram bucuroasa si emotionata!
Ne-am intalnit toti in centru la Hirsova. Aveam patru familii in oras si doua in Vadul Oii.
Doamna invatatoare a venit cu sotul si au stat pana la ultimul copil cu noi. Impresionant pentru o doamna , fostă ! S-a vazut si simtit cat i-a iubit !
La prima familie, nu-mi ieseau la numar copiii din camera. Unul in plus s-a dovedit a fi chiar baiatul Ramonei, care fascinat de numarul de jucarii primite de acei mici , s-a descaltat si s-a pus la joaca cu ei. Vasilica ( nume fictiv) cel mare a fost incantat de un laser. Atat de bun copil ….atat de bun. Am auzit personal cand s-a adresat baiatului Ancutei : Daca-ti place ti-l dau tie !
Oameni simpli, curati, amandoi cu loc de munca in Hirsova , copiii veseli, multi , darnici. Pe aragaz se vedeau urmele de paste cu sare , care doar ce fusesera servite inainte de venirea noastra.
Doamne, si cate am sa va povestesc , de fiecare caz, copil si situatii intalnite.
Daca toata saptamana am stat cu frica, cu stres, cu lacrimi, acum eram eu mai fericita cand vedeam lumina lor. M-as fi mutat la ei, dar am plecat mai departe, luand cu noi si povestea lor.
Harmalaie pe strada, masina pazita sa nu dispara lucrurile, cateva incurcaturi: sunt multi copii aici si cred ca am dat in plus un bax de bulion ! …mai conteaza? Sunt amanunte , dragii mei….amanunte !
Parintii si-au luat copiii cu ei , pentru a le oferi o lectie. Cred ca au primit-o , mai mult ca sigur ! Adolescentele ” mofturoase” au carat baxuri, au fost active si prezente in poveste de, cine s-ar fi asteptat ?
Baiatul Ramonei era pierdut in fiecare casa. Daca nu era la copii era la gaini, daca-l cautai in ultima casa la gaini, el era ascuns in cotet la caine sau atarnat de o pisica. Deci, clar trebuia sa lipseasca el, la numaratoare. Baiatul Ancutei, sensibil, la ultimul caz : ” Mama , mi s-a umezit un ochi „.
Daca ei copii aveau lacrimi, dar, noi adultii?
Intram in masina si discutam si multumirea si fericirea se auzea si simtea din toate cele patru colturi.
Au fost oameni care au donat si nu vor sa le fie pomenit numele, dar am sa fac un filmulet ori jos in text si am sa-i pomenesc si o sa ma gandesc la aceasta actiune de cate ori voi trece prin Hirsova. Cine s-ar fi gandit ca de la Virginia Henderson vom ajunge cu peste o tona de produse, in 5 zile , la Vadul Oii, cand propunerea mea era aici…. aproape.
Dar, asa a fost sa fie.
Sa vina Mosul de la Constanta !
Ne-am tras si noi sufletul si la indrumarea doamne , ne-am oprit la manastirea din deal.
Sa va mai spun ce peisaj in fata noastra? Frumusetea locului iti taia respiratia.
Preotul ne-a luat si ne-a povestit despre constructia manastirii, despre credinta si enoriasi…a fost…a fost …Înaltător !
Asta au simtiti toti prezenti.
Am multumit si membrilor familiei mel , care au plecat la cer, printr-o lumanare aprinsa: Eugeniu, Florica si George si mi-am cerut iertare in gand tatalui meu natural, Mihai, ca nici gandul, nici sufletul inca nu-l percepe ca tata.
Toata saptamana am simtit o protectie divina si cine ar fi crezut ca la final o sa ajungem chiar la o manastire.
Ne-am intors la masina sa plecam spre casa, nu inainte de a ne trage sufletul si concluziile intr-un restaurant local.
Doamna invatatoare ne-a multumit si ne-a tot multumit si mi-a inmanat o punga de cadou. Acasa , am vazut ca primisem o icoana.
Si cum sa nu spui :
In viata, nimic nu-i intamplator !
Multumesc celor 18 elevi : Gabriel Ciuciuleaca Adriana Dache , Marina Ungureanu , Eugenia Coman, Mariana Conialidi, Cristian Buzatu, Victor Ghergu, Loredana Moise, Camelia Andronache, Gabriela Giusca, Ramona Coman , Ramona Caras, Diana Rosu, Ana Maria Natu , Anca Mocanu, Stereciu( scuze nu-mi amintesc prenumele), Simioana Ligia, doamna secretara Raluca .
Prieteni , cunostinte :
Elena Aldea , sotul doamnei Dache, prietenul fiicei doamnei Dache, socrul si prietena lui Victor Ghergu, prieteni si colegi de munca de la Victor Ghergu, prietenul doamnisoarei Moise ( a donat 500 lei , nu-l cunoastem , multumim din suflet !),
Colegi de munca si prieteni de la Stefan:
Constantin I, Anca T, Simona F, Silviu A, Victor P, Dana S.
