Drumul spre Cernăuţi – Ucraina

Îmi era dor să tastez şi  îmi era mai mult decât necesar să-mi  eliberez miile de gânduri şi stări trăite în ultimile săptămâni. Am făcut o pauză la cei 12 km afectuați zilnic, pentru un voluntariat, care de fapt suplineşte un post de infirmieră. Corpul mi-a cedat şi mintea a cerut eliberare de la durere şi moarte zilnică.

-Când se duce cu privirea în stânga…e cam gata!

-Ce dracu îl mai chinuie la atâtea aparate?

Pauza de 24h mi-a fost cerută de corp şi minte, care după mult timp s-au reîmprietenit. Am simţit nevoia de real. Realul, pe care-l ştiu eu şi majoritatea. Şi-n timp ce aştern aceste gânduri, sună în „ Faleza Nord” , în funcţie de adierea vântului:

„ Aşa sunt zilele mele

Una bună, zece rele

Nu da Doamne cineva

Să mă scape de lumea rea”

Am tras un ochi pe geam, să văd de unde vine muzica, dintr-o maşină ori dintr-o curte…dar, ce mai contează…

„ Îmi pare rău c-am imbatrinit

Şi anii mei s-au dus

Da toată lumea m-a bârfit

O vorbă bună nu mi-a spus”

– Şi ce legătură are cu Cernăuţiul?

– Fă-te tată actriţă, să vezi lumea! Erau cuvintele repetitive ale bunicului, pe timpul lui Ceaşcă, pe care nu le-am uitat niciodată.

Şi mare, am vrut să văd LUMEA. Lumea din jur şi lumea din afara graniţelor.

…..

-Anul acesta mergem la Kiev?

-Ai înnebunit? Cu ruşii la graniţă, tu vrei Kiev?

Toate poveştile copilăriei despre blocul Sovietic, toate păpuşile, toate dulciurile, discurile cu Sandra ori Pink Floyd, vederile după care pictam, patinele pentru gheaţă, tablouri, tacâmuri şi suporţi de pahare din argint şi câte şi mai câte, toate erau emblema fostului URSS. A marelui URS, cum îl numeam în capul meu. Estonia, Letonia, Bielarus, imagini fragmentate în mintea mea de copil. Am ajuns doar în St Petesburg şi Moscova acum cinci ani, bijuterii de oraşe, în care m-aş întoarce oricând pentru eleganţă, frumuseţea şi originalitatea lor. Încă nu vezi un mulatru pe străzile din St Petesburg să-ti spună : „ spasibo” sau „ spasivo” şi nu că-s rasistă, ci doar şi-au păstrat gălbuiul în păr, roşul în obraji şi dermatograful albastru- turcoaz la ochi. Din când în când, ochii mici asisatici şi pardesiile groase în septembrie îţi arată, c-an Dobrogea singurul amestec cultural permis şi acceptat.

Aşadar, abandonam ideea de Ucraina, acum trei ani, îndreptându-ma către ceva mai comun şi neatins decât la nivel de privit pe geam, din autocarul Atlasib de acum aproape 30 de ani şi anume Austria şi Ungaria.

În Ucraina am ajuns din mila Domnului aş zice, iar Domnul a fost doamna Iuliana şi domnul Mitică sau precum fraza zisă de o mătuşă prin alianţă,  proaspeţilor căsătoriţi când dă plicul la nuntă: De la mine mai puţin, de la Dumnezeu mai mult! Şi îşi fabrică scuza , alături de un mare zâmbet.

Darabani- Cernăuţi, cu o distanţă de 106 km (prin vama Siret)  este străbătut conform traseului real în aproape 3 ori 4 ore, în funcţie de cheful vameşilor ucrainieni şi a drumurilor foarte proaste, pline de gropi. Compensează frumuseţea şi mirosul divin al salcâmilor. Încă vezi pe geam , case tradiţionale contrastând cu altele mari, moderne şi chicioase. Maronul ori verdele strident, alături de balustradele din oţel, au trezit în mine gândul că mai rău de atât nu  se poate, acolo unde verdele crud şi proaspăt îl poţi asemui doar ierbii din curţile bucovinenilor, restul e modernism-parvenitism italo- englezesc….Green….

Hectare întregi de salcâm plantat din Fonduri Europene. Au ales această variantă cei  bătrâni sau nepunciosi  şi posesorii de pământ ce sunt plecaţi în afară. O alegere mai bună, nici că se putea. Am închis ochii, am simţit dulceaţa florilor, şi-am făcut o regulă de trei simpla : dacă la un salcâm eram 5 copii, la sute de salcâmi , câţi copii ar fi fost ? Gânduri şi soare, fericire şi curiozitate.

-Încă puţin şi ajungem în Vamă!

-Auzi, Stefanu’, dacă sună alarma ce facem?

-Mergem şi noi după localnici, ce să facem?

Şi deşi, n-am vrut să sun acasă să anunţ unde mergem , “mamosul” meu a aflat şi ştiam că urmează să nu doarmă de frică …

-Nu te-ai lăsat, până n-ai ajuns în Cernăuţi! Aveţi grija, vă rog eu!

Am trecut prin Vama Siret, acolo unde kilometri de tiruri îşi aşteptau rândul, iar nouă ne-a făcut semn poliţia să trecem de ele. Parcă erau mai multe decât cele pe care le-am văzut la televizor ori cele ce ajung în Port şi stau cu zilele pe podul de la Agigea sau poate doar mi s-a părut.

Pentru că, am plecat fără să ne facem temele, informaţiile le-am primit la faţa locului. Unii aveau rovinieta la maşină, alţii nu. Cert e că poliţistul din Vama noastră nu a ştiut să ne dea detalii şi ce nu mă miră acest aspect?

Am văzut că mulţi trec Vama Siret pe jos. Un grup, care mi-a atras atenţia a fost de Amish, sau aşa cred după îmbrăcămintea ce o aveau. Deşi, din documentarele ce le-am văzut la televizor ştiu că aceştia nu-şi părăsesc comunitatea iar stilul de viaţă este unul simplist, cu atât mai mult să fie într-o călătorie de iniţiere. Aştept comentariile voastre pentru a mă elucida.

Surprinzător, tot prin Vamă, treceau foarte mulţi pe jos, în special femei. Ne şi întrebam: unde s-or duce aşa, fără maşina cu câte o paporniţă ori un mic rucsac în spate? Ne-am făcut destul de multe scenarii, făcând o paralelă între cei de acolo şi ucrainienii din oraşe. Rucsacul contrastă destul de evident cu maşinile luxoase ce le vedem în Constanța. Totuşi viaţa continuă şi la un moment dat, cinci – şase femei cu buchete imense de bujori albi şi baloane albastre, trecând graniţa, ne-au făcut să ne gândim că ori participă la un botez de băiat ori o graviduta urma un anunţ al sexului copilului şi acesta după culoarea baloanelor, evident era băieţel.

Apoi m-am dus cu săru’ mâna , pe la maşinile cu număr de Suceava şi m-am oprit la două doamne elegante, trecute de prima tinereţe, acolo unde discuţia cursivă s-a instalat şi informaţiile au fost din abundență.

Mai exact :

-Nu-ţi trebuie rovinietă pentru o zi în Cernăuţi,

-Poţi merge şi cu lei şi cel mai bine îi schimbi în oraş, nu la vamă, pentru că ai un curs mai bun,

-Preţurile sunt mult mai mici decât la noi,

-Maşina nu o lăsaţi în centru ci pe străzile laterale, acolo unde nu-s aparate de taxat sau semne de Parcare Interzisă,

– Nu încercaţi să trimiteţi SMS, pentru că nu va funcţiona, dacă nu aveţi numere de Ucraina,

-La Vama sunt zile, când poţi trece imediat şi zile când stai cu orele, deşi nu ai multe maşini în faţa ta,

-Cei cunoscători, pot trece mai repede Vama cu o mică atenţie,

-Respectaţi strict regulile de circulaţie, pentru ca e foarte multă poliţie şi primiţi amenzi.

Mi-a înmânat două cărţi de vizită, le-am pus mecanic, în portofel nu înainte de a schimba câteva impresii, fără legatură cu Ucraina. Am aflat că deţine şi o pensiune în Bucovina şi am avertizat că, Ştefan e informatician şi datorită muncii, imediat scormoneşte să vadă dacă-i merge site-ul.

-Evident, că nu-i merge, a mustăcit Scormonitorul !!!!

Ne-am întâlnit mai pe seara întâmplător şi-n centru cu cele două doamne, care acum erau trei şi-am făcut şi cunoştinţa.

-Ancuţa, ce faceţi?

– Domna Profesor Universitar, la Facultatea din Cernăuţi!

– Ştefan, informatician la două şcoli în Constanța!

Am făcut ochii mari, deşi îi am din naştere și le-am fixat figurile inghițind în sec, emoţionată! Nu ştiam unde să mă poziţionez…

-Foarte frumosă Universitatea, dandu-mi jos pălăria de soare, ca un bărbat manierat ce se apleacă în faţa unei femei…

……

După trei zile,  în Darabani- Eșanca

-Ştefan, Ştefan!!!! Am strigat în curte, cât să mă audă şi vecinii din dreapta. M-am uitat pe cartea de vizită. Tu ştii cine e DOAMNA?

Video complet in curând.