Sighișoara I
Mi-a fost dor de Sighişoara cu „stomace”.
De câte ori aveam ocazia, comentăm la câte o postare a unui turist, povesteam despre această localitate şi urmăream cu interes fotografii vechi publicate în grupurile oraşului. Mulţi saşi, plecaţi în Germania, iubitori ai locurilor natale, cu o memorie clară povesteau despre oameni, locuri, întâmplări. Era o plăcere să-i urmăresc şi să-i citesc.
În 2003 am ajuns pentru prima dată în oraşul medieval Sighişoara. Acum 21 de ani şi parcă ieri. Am stat la o familie de unguri foarte primitoare, care mi-au ajuns la suflet de aceea îmi amintesc de ei şi în ziua de azi. În acei ani, nu existau bloguri de călătorie, nici booking ci panouri din lemn pe gard. După asta te orientai ori deschideai geamul la maşină şi întrebai un localnic:
-Închiriază cineva pe aici?
Datorită utilizării abuzive în ultimii ani a cuvintelor: Fabulos, Senzaţional, Extraordinar, Minunat evit să le folosesc. Mă zgârie la ureche, când le aud folosite aiurea în propoziţie de unii bloggeri foarte cunoscuţi.
-„ Am mâncat o mâncare Fabuloasă, oamenii sunt minunaţi, peisajele senzaţionale”.
Am impresia că sentimentele şi trăirile sunt limitate la aceste cuvinte. Totul este într-o repetiţie mediocră, ca şi când ai avea la dispoziţie două pagini de cuvinte, din care să construieşti propoziţii şi doar pe acelea să le foloseşti. Fabulos!!!
În Sighişoara ne-am cazat la pensiunea Palas Boutique, condiţionaţi fiind de voucherele de vacanţă primite de Ştefan. Am ales o locaţie potrivită nouă, ajungând la destinaţie destul de târziu, ora 22. Aşadar, singurul lucru ce ne-a rămas de făcut în acea seara a fost un pahar suc şi-un tutun, savurat pe terasa, după care ne-am pus la somn, pentru ca ştiam ce ne aşteaptă a două zi.
Dis-de-dimineata, ca să avem timp să vizităm cât mai multe obiective, am plecat pe grabă către Cetate, pensiunea aflându-se pe strada ce duce la gara, deci pe partea opusă. N-am făcut mulţi paşi că ne-am şi pus pe fotografiat şi descoperit monumente, ce probabil sunt neglijate de marea majoritate.
Statuia „ La Leu”, îţi atrage atenţia, fiind aşezată într-un parculet, ce trebuie să-l străbaţi pentru a ajunge la podul peste Târnava Mare. Impresionant este că pe statuia din gresie sunt trecute informaţii utile pentru trecătorii şi turiştii interesaţi de ea. Monumentul a fost ridicat pe locul în care murit lovit de un obuz, generalul rus Grigorii Skariatin, îngropat în prima faza în curtea unei biserici ortodoxe, până când familia l-a luat şi l-a îngropat în Rusia.
Piatra de temelie a monumentului a fost pusă de însuşi împăratul Franz Joseph al Austriei în 1952, autorul acestuia fiind un cunoscut sculptor austriac, Johann Mexer. Acesta a realizat mai multe statui ce se află în Viena, printre care şi cea a împăratului Maximilian, fratele lui Franz, care a sfârşit condamnat la moarte prin împuşcare, la puţin timp de când a fost proclamat împărat al Mexicului. Anii trecuţi făcusem o pasiune pentru Habsburgi şi cred că am urmărit şi citit cam tot ce-mi pică în mână despre ei. Monumentul funerar a fost dezvelit la 1853 şi a fost sfinţit de către episcopul ortodox Andrei Şaguna.
-Dar ce căuta acest general rus în Transilvania, mi-am pus întrebarea?
Citesc că armata austriacă a încheiat un acord cu armata ţaristă să intervină în cazul unui atac din partea unui stat terţ. Pe baza acestui tratat armată ţaristă a intervenit în Transilvania şi a avut loc lupta de la Albeşti, localitate lângă Sighişoara, între armata ţaristă şi armata revoluţionară maghiară. Se presupune că în aceea luptă, poetul naţional al Ungariei, Sandor Petofi a murit, fiind văzut pentru ultima dată în viaţă. Trupul poetului nu a fost găsit.
Astfel, Monumentul “ La Leu” reprezintă lupta dusă între armata revoluţionară maghiară şi armata ţaristă.
Pentru ca, l-am introdus şi pe capricornul Sandor Petofi în articol, las mai jos o poezie de-a lui, care mi-e mi-a plăcut foarte mult.
Planuri de prisos
Toată calea către casă
Într-un gând am petrecut-o:
Ce s-aduc eu mamei scumpe?
Ce de mult n-am mai văzut-o?
Când cu drag ea va deschide
Brațele, eu ce să-i zic?
Ce ales cuvânt acelei
Ce mă legănase mic?
Și-mi veniră sumedenii
De gândiri frumoase-n minte !
Vremea parcă se oprise…
Carul doar fugea-nainte…
Și-am intrat în casa mică…
Și-mi zbură în brațe mama:
Mut… îi atîrnam de buze…
Cum de vreji atîrnă poama”
Monumentul a fost vandalizat în anii ’90 de către ţigani, ( nu apare în document cuvântul rom) fiind distruse toate elementele din bronz, aceeaşi soartă având şi Monumentul de la Straja, de care am scris în acest an.
Apoi a fost relocat, ferit de privirea turiştilor, în parcul unde l-am găsit noi. Locul în care a fost pusă piatra de temelie de către Franz Josef, din cauza unor erori administrative făcute de-a lungul anilor, pe dealul pe care a fost amplasat acesta s-au construit numeroase case, iar această operă comemorativă a ajuns în curtea unei case. Ce nu mă mai miră nimic!
Deci, câtă istorie poţi aduna în jurul unei statui? Nu puteam trece cu mousul atât de rapid, doar bifând un frumos monument.
Tot aici se află şi Cimitirul Eroilor Ruşi. Mi-a cam dat cu virgulă când l-am văzut şi am zis că este ceva în neregulă. Proaspăt, restaurat cu finanţare din partea Ambasadei Federaţiei Ruse şi acordul Primăriei din Sighişoara îţi sare în ochi sloganul “Glorie eroicei armate sovietice eliberatoarea României de sub jugul ocupanţilor fascişti”. Se pare că nu este îngropat nici un rus în acest cimitir şi că istoria este trunchiată. Eliberarea nu a avut loc, pentru ca armata germană se retrăsese din această zonă însă analele vremii scriu că nu a existat comună sau oraş fără crime, jafuri, violuri şi tâlhării comise de militarii sovietici.
“Aceşti bolşevici barbari de fapt au murit în luptă cu românii sighişoreni neînarmaţi, pe timpul când încercau să-i jefuiască, să le violeze nevestele sau fiicele, să le fure hainele sau ceasurile de la mână!”
Tot aici găsim un monument cel comemorează pe maiorul Isacov Constantin Dsenisovici, căzut pentru eliberarea oraşului Sighişoara. Un fals al vremii:
“ Oamenii spuneau că maiorul Isacov ar fi fost înjunghiat de un țăran ungur, care l-a surprins în timp ce jefuia o gospodărie și încercă să violeze o femeie, „într-un sat vecin cu Șoard.”.
Cu alte cuvinte de-a lungul istoriei am stat drepţi şi am ascultat cuminţi tot ce ne-au băgat pe gât rusnacii. Din poveştile bunicului, ruşii au făcut prăpăd şi în Constanta. Surorile lui au fost ascunse din calea lor şi ce au avut mai de preţ în casă, străbunicii mei, mai exact o maşină de cusut a trebuit să fie îngropată pentru a nu fi găsită.
Am trecut rapid prin cimitir, am făcut câteva fotografii, pentru a mă documenta şi a ştii ce să scriu şi am pornit către Biserica Sfântă Treime, aceasta aflându-se chiar lângă podul ce trebuie să-l parcurgi pentru a ajunge la Cetate.
A fost construită în perioada Interbelică, cu ajutorul locuitorilor, enoriaşilor şi a autorităţilor din acea vreme. Din păcate, nu am găsit-o deschisă ca să o vizităm şi în interior. La exterior este impunătoare şi vopsită în alb-negru, renovarea fiind realizată în anii 80. N-am văzut până acum biserica aşa colorată şi gândul m-a dus către portul popular din zonă, care este alb şi negru. Dar, poate mă înşel şi există o doar simplă asemănare, nefiind acesta motivul.
Pe cât de frumoasă şi impunătoare era biserica, piatra din faţa ei spartă toată, ca şi când nimeni n-ar observa acest amănunt.
În schimb am mirosit nişte flori galbene, ce nu le cunosc denumirea, lăsându-mi intenţionat pe nas, polen şi pe ascuns am rupt o floricică din buchetul de Săpunel.
-Ştii ce floare e asta, Ştefan? Săpunel! Era pe strada noastră, spre mare, plin de flori. Când veneam de la gradiniță, mereu le rupeam, le frecăm în palma şi le miroseam. Margeam cu mâinile întinse până acasă şi primul lucru cel făceam era să merg la chiuveta să mă spăl pe mâine să văd dacă “ se face clăbuci”.
____
Surse
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/46-53_19.pdf
https://ro.wikisource.org/wiki/Planuri_de_prisos
