Festivalul borșului lipovenesc Jurilovca
Romania

Festivalul borșului lipovenesc Jurilovca

sept. 22, 2024


Primele cuvinte cu care vreau să încep sunt: Bravo! Bravo! Bravo! Un festival reușit realizat într-o comună din Tulcea. Primarul merită toate felicitările dacă a reușit să aducă atâta lume la Festivalul borșului lipovenesc Jurilovca. În primul rând, organizarea a fost foarte bună. De ce zic asta?

Am ajuns în jurul orei 11 la Jurilovca, după ce am stat la o coadă ce se întindea de la ieșirea din localitatea Vișina. La intrare erau patrule de poliție, care te ghidau către una dintre parcările special amenajate. Au fost amenajate patru parcări, pe câmp, pentru 25.000 de mașini. Din parcare, am fost preluați de microbuze, care ne-au lăsat în Portul Turistic Jurilovca, gratuit, din partea Primăriei. Acestea plecau din 2 în 2 minute, așadar oamenii nu așteptau foarte mult.

Am ales să venim duminică, cu gândul că este mai liber, după ce aseară a concertat legendara formație Gipsy Kings, dar ne-am înșelat. Să-i aduci pe aceștia într-o comună chiar mi se pare un lucru lăudabil. Nu suntem noi mari amatori de latino, dar trebuie să recunoaștem că e o mare realizare. Dacă în 2023 festivalul a avut în jur de 150.000 de vizitatori, cu siguranță anul acesta au bătut recordul.

În port, o mare de oameni pofticioși, mâncăcioși și plimbăcioși. Mirosul de pește, scoici, borș era atât de puternic, încât nu știai unde să te oprești și ce să alegi.

Cozi interminabile, mese pline, de stăteau oamenii în picioare ori pe bordură și mâncau pește. Am dat două ture de port, poate găsim un loc să ne așezăm. N-am avut nicio șansă. Pentru că nu știu să separ foarte bine carnea de oase, nu pot să mănânc în picioare. Dacă aș fi ales ciorba de storceag, preferata mea, cu siguranță toată era pe mine. N-am văzut niciodată atât de mult pește și frumos. Că era din Deltă ori că era de la market, acolo nici nu conta. Crapul dansa în uleiul încins, scoicile deschise parfumate cu vin, cu pigment de roșii coapte, rapanele strânse ca într-o adunare de băbuțe, războinicul zargan se lupta cu un grătar, calcanul mândru, burtos, își încingea pielea pe o plită, mămăliga tare, pătrățoasă, dreptunghiulară, prezentă și ea la întâlnire, chifteluțele și sarmalele dintr-o adunare de pește făceau senzație cu prezența lor și, cu toate acestea, cazanele de borș și ciorba de storceag parcă le închideau gura la toți. Mai simplu și pe românește, mai toți mâncau ciorbă. Prețurile mai mult decât decente se regăsesc în fotografii.

La Festivalul borșului lipovenesc Jurilovca au fost prezenți producători locali și din țară. Cu ce am plecat noi de la festival?

În primul rând cu 4 tocuri de ochelari din piele. Am găsit producătorul pe care-l caut de peste 1 an, neștiind că sunt din Tuzla. Noi avem portofelele de la aceștia, fiind realizate dintr-o piele foarte moale. Îi recomand cu toată admirația și aprecierea. Le-am luat cartea de vizită și am înțeles că vor fi prezenți la Vivo Constanța, săptămâna următoare, la un târg hand made. Se numesc Karene Studio și au pagină pe Facebook. Abia aștept să mă hotărăsc la o geantă, că eu m-aș hotărî la cel puțin 5 din ce am văzut la ei, dar asta ar însemna ca Ștefan să realizeze câteva site-uri în următoarele săptămâni. Femeile nu se satură niciodată de genți, nu-i așa?

Un alt producător care mi-a atras atenția a fost Grădina Zânelor, de unde am ales siropul de lavandă. Eu n-am fost amatoare de lavandă până acum o lună, când un producător din Transilvania m-a cucerit definitiv cu acest produs și vom scrie săptămânile următoare despre el. Acum siropul este la frigider și așteptăm să vedem dacă ne împrietenim cu el.

Ultima achiziție a fost dulceața de grapefruit cu tequila. Cămara noastră este plină de dulceață…dar uite, na!!! Ne lipsea tocmai aceasta. Prezentare frumoasă a produselor, degustare, realizată de reprezentantul firmei Delicios. I-am căutat pe net și văd că-s din Târgoviște. Deci, n-au fost doar producători locali. Am degustat dulceața de cireșe cu whisky, producătorul explicându-ne că rolul alcoolului este de a nu se simți atât de puternic zahărul. Ne-a cucerit!

Cam acestea au fost produsele ce ne-au atras nouă atenția.

Ne-am îndreptat apoi spre microbuz, în jur de ora 14:30. Oamenii tot veneau, deja era foarte aglomerat și foarte cald și ne-am gândit să plecăm acum, să nu prindem ambuteiaje. La ora 15, când am ieșit din parcare, coada de mașini ce venea spre festival se întindea până în apropierea localității Lunca.

Mă bucur că acest festival este în Dobrogea și că această mică localitate, cunoscută în toată țara, ne ridică pe noi ca poziție pe harta țării. Noi am mai scris despre această localitate și am recomandat-o pentru cherhanalele ei. Repetăm acum și sfătuim toți constănțenii, care bat aiurea drumul Bulgariei pentru un pește, să renunțe la această idee și să vină aici.

Nu știu de ce natură politică este primarul Jurilovcai, nici nu vreau să știu, pentru a nu fi influențată, dar ce a putut să facă din această localitate este de apreciat. Un adevărat gospodar.

Ca o comparație de final, Woodstock ar fi invidios de „Juriloavka” noastră.

Peace and Fish!

Loading

Articolul anterior

3 Comments

  • super articolul.La anul vioi fi la festival

  • super articolul.La anul vioi fi la festival la Jurilovca

    • E de neratat!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *