Balta Histria 2024

M-am plictisit de pescuit, de poveștile interminabile despre locuri, strâmtori, tufe de pescuit și timpuri trecute. Are bărbatul-miu un prieten, nu știu cum se face, că de câte ori pleacă fără el la pescuit, mușcă și trag ăia, animalic. În timpul săptămânii, se creează niște discuții despre fir, momeală, nadă, de întrec și inteligență artificială. Zici că-s producători pentru Discovery Channel, dar ei momeala tot de la „Angela” o cumpără.

Visează și-și fac planuri de 5 luni pentru „6 martie”, însă astrele nu se aliniază pentru ei. Ba plouă, ba e prea cald, ba-i mănâncă țânțarii, ba are unul liber, celălalt muncește, ba au treabă și, într-un final, ajung amândoi tot la Balta Histria. Vara asta n-am mai avut chef să merg cu el și singura ieșire împreună s-a rezumat la un pescuit de stavride în Port Agigea.

La Histria are un singur loc unde-i place să stea… „la cotitură”, fiind după părerea mea singurul loc unde se prinde pește. Cafeaua înainte de plecare, ca să obții acel loc, trebuie servită pe la ora 3 dimineața. Deși balta se deschide la 6, am înțeles că de la 5 dimineața, pescarii ciocăne de zor să li se deschidă porțile. Fiind o baltă unde nu se stă peste noapte, ci de la 6 dimineața, până „te fluieră” la ora 18. Pe timp de vară, cam devreme; iarna nu mai e nici omidă la ora aceea. Clar, Histria rămâne balta lui de suflet și, cum am mai spus, Zarguzon a mea.

Îmi place, în schimb, la Histria, răsăritul și apusul. Am niște fotografii pe care le îndrăgesc și le revăd din când în când. Fotografiez în special florile intens colorate, cum se chinuie ele să răzbată în arida Dobroge și pe Ștefan, căruia nu-i trebuie nici vorbă și nici mâncare atunci când galbenul-portocaliu pe vertical este aruncat în apă.

Am fost duminică, 13 octombrie, în ajun de Parascheva, la Balta Histria ( Complex Burebista ). La ora 7, când am ajuns, întârziați fiind de urgențele ce le avea bărbatul-miu de două zile, de la un must, balta era ¾ plină. De locul preferat nici vorbă să fie liber. Chiar acolo stăteau 3 pescari pe 6 locuri, întinzându-și undițele fără prezență. Când am întrebat ale cui sunt undițele, toți au dat din umeri. Am plecat dezamăgiți, insistând pentru 6 martie, doar că Ștefan a fost convins de alt pescar să rămână și ne-am instalat pe lateral, fix lângă WC. Așa-zisul WC, pentru că e o ghenă fără ușă, plină de fecale, uscate de câteva luni, fără a le vedea razele soarelui, iar mirosul te prinde de la 100 de m, chiar dacă ai avut COVID ori rinită alergică. Groaznic, ca femeie, să te apuce nevoile pe Balta Histria. Mai ai altul, pe partea cealaltă a bălții, cam pe la 500 m. Deci, la primul impuls ori senzație, trebuie să mergi la WC-ul albastru, că nu se știe ce se poate întâmpla.

Lângă muppet-l ăla de WC este cotețul de porci, în jur de 10. Guiță ăia ca niște păsărele, deci liniștea aia de pe baltă, pe care o caută pescarii amatori, nu există acolo. Mirosul, sutele de muște venite de la porci, urma de bălegar de la vaci, peste tot, creează tabloul perfect de baltă sălbatică la care taxa este de 70 lei, cu însoțitor 30 lei.

Despre bon fiscal nici nu poate fi vorba. Am intrat patru mașini, în rând indian, pregătiți cu cash-ul în mână, cum era odată la taxare pod. Acolo n-au apucat să vină negricioșii să adune peturile să le comercializeze, așa că stau prăfuite, legănându-se la mal în speranța că vor fi remarcate. Aș fi făcut asta, așa cum am mai făcut-o și-n alte locuri, doar că am considerat că nu e treaba mea. Însă plătesc un ban, să stau în jeg, miros de porci, muște mai ceva ca-n Delta de țânțari și mizerie cât cuprinde. Încă remarc zecile de pachete de țigări goale, aruncate în iarbă. Asta denotă o lipsă de respect a pescarilor față de baltă și a bălții față de pescari. O reciprocitate.

Când omu’ cu taxa a venit să hrănească porcii, l-am atenționat că sunt pescari ce ocupă mai multe locuri. Mi-a răspuns politicos că o să meargă să discute, să verifice numărul de undițe, doar că s-a făcut nevăzut până am plecat noi pe la 15. Deci, a dat din cap și buze, aprobându-mă. Doar atât…

Tensiunea de pe baltă s-a simțit, făcându-și prezența și nemulțumirile între pescari exprimate verbal. Pe partea stângă, privind dinspre WC, un sexagenar a prins în două ore, 4 ciortani, animând și dându-le speranțe pescarilor de pe baltă. Aia din dreapta aruncau în stuf spre stânga, ăștia din stânga vociferau să dea în jumătatea lor.

– Da, bă, la tine, că-mi agăți undițele!

– Vezi-ți bă de treaba ta că nu dau în ale tale!

– Ce, bă, faci mișto de mine?

– Vezi că ți-am vorbit frumos!

Erau ca și cățeii ăia ce se ceartă printre garduri, iar eu îl ațâțam pe Ștefan.

– Ți-am zis să mergem la 6 Martie!

Dacă n-a sărit peștele ăla în fața noastră de zici că era la zumba, însă de văzut la ochi nici vorbă. Mi-a tras mie și mi-a rupt firul. Probabil namila nu trebuia să vină la mine, că n-am știut să manevrez undița și să o aduc la mal. Un ciortan pierdut de o femeie lângă noi, unul de Ștefan și multă speranță. Eu am prins o sabiță măricică și Ștefan un șalău micuț, pe care l-a eliberat.

Histria nu mai este o baltă liniștită. E o baltă mizerabilă, plină de gunoaie, cu duhoare de porci, care nu-ți oferă un loc fix, un foișor, ori apă să te speli. Balta pensionarilor și balta tăticilor care-și duc băieții să învețe să pescuiască fâțe. Noi, ca femei, vedem condițiile din jur. Este ultima dată când îmi însoțesc pescarul și o să încerc să-l conving și pe el să nu mai calce pe acolo. Am plecat de acolo cu cel puțin 100 de muște în mașină, pe care nici geamul deschis nu le-a convins că trebuie să se întoarcă la troacă.

Un mare NU. Înainte de a mai da bani, dobrogene, vezi ce oferă alte bălți în țară. În primul rând, respect și curățenie!