A trecut mai bine de o lună de când am vizitat Dorohoiul şi de atunci mă tot învârt şi amân această scriere despre evreii din Dorohoi. De obicei ce mă impacteaza puternic las la urmă considerând că e demn de luat în seama şi povestit cu lux de amănunte. De cele mai multe ori amânarea şi problema gestionării timpului de scris mă fac să renunţ. Îmi atârn astfel o povoară şi o duc gândindu-mă permananet la ea. La asta mă ajută şi Ştefan, verbalizând zilnic şi făcându-mă să mă simt ca un bolnav de Alzheimer.
-Ai scris? Ai scris?
Uit doar lucrurile de care vreau să mă debarasez, cele importante şi nefinalizate stau pe mine ca iarba lipicioasă. Aşadar, la un 3:33 dimineața, cifră cu un impact numerologic puternic, m-am trezit, mi-am făcut cafeaua şi m-am pus pe tastat. Sunetele ce le scot pescăruşii la prima or, mă încurajează să finalizez toate proiectele ce mi le propun în ziua respectivă.
Am ajuns la Dorohoi, mic oraş din Botoşani, cu gândul să-l facem la pas. Surprinzător pentru noi, din acest vechi târg de cabaline au plecat nenumărate personalităţi ca : Octavian Cotescu, Ştefan Tăpălaga, Rodica Tăpălaga, Dan Condurache, Octavian Strunila, trupa Fără Zahăr, Dan Pita dar şi boemul Ionel Pastoreanu, mare iubitor de vin, pe a cărei cruce scrie:
Aici zace Păstorel,
Om ales și spirit fin,
Dacă treceți pe la el, Nu-l treziți, că cere vin!
***
De sărbători mergeam târâtă de bunici la cimitir. E locul cel urăsc şi acum cel mai mult. Prima dată când am luat contact cu moartea a fost la 5 ani. Această etapă firească din viaţa omului poate fi dificil de înţeles pentru un copil, frica cuprinzându-mă brusc iar lacrimile ţâşnindu-mi instant. Atunci m-a întrebat bunicul:
-Pentru ce plângi, Ancuţa?
-Pentru… tatăl tău!
-Nu are rost să plângi pentru el. A fost un beţiv!
Îmi amintesc că am rămas siderată de cuvintele bunicului. Nu l-am auzit niciodată vorbindu-şi de rău părinţii, dar atunci a făcut-o, mai mult ca sigur să mă liniştească. De fapt, eu nu-l plângeam pe străbunicul ci a fost prima conştientizare a Morţii şi m-am cutremurat, atât cât puteam eu să gândesc la 5 ani. Bunicii, mama, tata, eu…toţi vom ajunge aici! Şi atunci? Pentru ce să mai trăieşti? N-am avut curaj să-mi spun gândurile. Eram învăţaţi să ne restricţionăm, să nu verbalizăm aşa că, n-am mai spus nimic. Asta nu înseamnă că nu-mi amintesc cu lux de amănunte acea întâmplare.
Prima dată când am mers să văd un mort, a fost la un vecin de pe stradă, îndemnată de alţi copii. Adunarea se făcea pe stradă și am decis să o urmez:
-Hai să-l vedem pe ăla mort!
Deşi, îmi era frica, n-am vrut să mă exclud majorităţii.
-Omul nu mai mişcă, nu mai respiră şi are păr în nas.
L-am studiat înfricoşată, blamându-mi ideea de a participa la aceasta „vizionare”. Îndemnul „Hai, să-l vedem!” se transformase în „Cine m-a pus să merg?”. Am alergat spre casă, n-am spus nimic, dar luni întregi am avut coşmaruri cu imaginea acelui bătrân! Şi acum îl mai ţin minte, deşi au trecut 40 de ani: un bărbat înalt, zdravăn, cu parul foarte alb.
***
-Ştefan, vreau să mergem la cimitirul evreiesc din Dorohoi!
-Da, pe bune? Mă cari la cimitir, în concediu? De unde ţi-a mai venit şi ideea asta?
-N-ai zis că nevastă-ta e o scormonitoare? Ai să rămâi surprins câte poţi afla într-un cimitir.
***
De fapt, să începem povestirea….acum la mai bine de 6 luni.
Cimitirul evreiesc din Dorohoi nu apare pe nici o hartă turistică şi este închis publicului. Nu pomeneşte nici un blogger de el, pentru că, cine şi-ar aloca timp pentru aşa ceva?
În Dorohoi, a avut loc un pogrom, acesta fiind un atac violent sau o masacrare a unei comunităţi etnice. Se caracterizează deasemenea prin violuri, harțuiri, bătăi, mutilări, distrugeri de case, lăcaşuri de cult, jafuri, apărând de obicei spontan. Cunoscut este şi cel de la Iaşi, Bucureşti ori Chişinău.
-Anca, nu este nici un cimitir, am ieşit deja din oraş!
-Când îţi spun că este!? Am citit şi ţi-am zis de anul trecut de el. Stai în masină, mă duc să întreb!
-Nu vă supăraţi, cimitirul evreiesc unde este? Am strigat de pe o parte a şoselei la cine o vrea să-mi răspundă din cei doi din ultima curte, înainte de ieşirea din oraş!
-Aţi ajuns, dar e închis!!! Intrarea este pe partea cealaltă! Mi-au răspuns ţipând şi ei…
-Vezi că este cheia la un pocăit, caută-l, stă lângă cimitirul românesc! Şi-au dispărut!
-Pocăit? De ce pocăit? De ce li se mai spune pocăiţi? Ce urât sună! Oamenii încă şi-au păstrat acelaşi limbaj. Am şi eu cunoştinţe „ pocăite” şi mă seacă cuvântul ăsta la culme! Mă seacă şi oamenii ce-l folosesc.
În oraşul Dorohoi, din nordul Moldovei, considerat micul Israel, locuiau pe la 1900 în jur de 7000 de evrei, însă prezenţa evreiască din zona este atestată de o piatră funerară ce datează de la 1656, iar “Breasla jidovilor” este pentru prima dată menţionată în documente în anul 1799, majoritatea fiind comercianţi şi meşteşugari.
De câte ori n-ai auzit fraza “- Eşti evreu?”, când ai încercat să negociezi ceva?
Aici îşi construiesc sinagogă, școală, gradiniță, spital, cămin de bătrâni. Deşi numărul evreilor scade după Primul Război Mondial, scrierile ne arăta că funcţionează în jur 20 de sinagogi, organizații pentru ajutorarea bătrânilor dar şi o cantină comunitară.
Românii au pus în prim plan mereu religia ortodoxă. N-am fost niciodată un popor deschis, tolerant când a fost vorba de altă religie. Consideraţi „răul universal”, circulau poveşti cum că, omoară alţi copii şi le beau sângele ori sunt „ucigaşi ai lui Hristos”. Ura faţă de evrei a existat de secole şi se vede clar că nici până-n zilele noastre nu s-a estompat.
Pogromul de la Dorohoi a avut loc la 1 iulie 1940.
Totul a plecat de la un eveniment petrecut în teritoriile ocupate de ruşi, mai exact la Herţa. Ruşii au ocupat Herţa iar armata română a refuzat să predea oraşul. Au fost ucişi atunci căpitanul român Ioan Boroş din Bacău şi soldatul evreu Iancu Solomon. Au fost omorâţi cu un singur glonte, pentru ca cel din urmă s-ar fi pus din propria iniţiativă în faţa căpitanului,ca să-l apere, atunci când ruşii au tras. S-a hotărât că atât romanul cât şi evreul să fie înmormântaţi cu onoruri cuvenite unor eroi, la Dorohoi, oraş aflat aproape de graniță.
Prin Dorohoi se retrăgea înfrântă armata română. Şi-n acele vremuri ca şi acum, dezinformarea, propaganda mincinoasă funcţionau perfect, evreii fiind găsiţi vinovaţi pentru umilinţele suferite de trupele române în Bucovina şi Basarabia.
Există două variante, pe care le-am citit în articolele evreieşti publicate de-a lungul timpul. Una ar fi că totul a pornit de la dezinformare, alţi istorici ori supravieţuitori prezenţi la fata locului, declară că totul a fost organizat în detaliu de către armata română. Înmormântarea acestor doi eroi fiind de fapt un pretext de a deschide focul asupra populaţiei evreieşti.
La intrare în Dorohoi, soldaţii romani au incearcat să intre într-o cârciumă deţinută de o familie de evrei. Supăraţi că aceasta era închisă, se năpustesc asupra proprietarului şi-l bat până la agonie. Aceasta se stinge 3 zile mai târziu. Apoi, tot ce au găsit evreu pe stradă au omorât fără clintire.
În acealasi timp, militarii romani ce se aflau la înmormântarea căpitanului Boroş aud focurile de arma şi cred că ruşii au invadat oraşul, influenţaţi de propaganda rusă, aşa cum am spus mai sus. Cuprinşi de furie, crezând că evreii sunt folosiţi de ruşi pentru a provoca dezordine soldaţii romani s-au dus în cimitirul evreiesc, care se află chiar lângă cel ortodox şi s-au pus pe măcelărit. Au prins campania de soldaţi evrei, care participase la slujba de înmormântare a lui Solomon, le-au poruncit să se dezbrace, aşezându-i la gardul cimitirului şi au tras în ei. Printre cei 7 ucişi s-a aflat şi plutonierul Bercovici, al cărui cadavru a fost aşezat lângă o mitralieră pentru a demonstra că evreul a tras în armata română. Apoi au omorât tot ce au prins în cimitir: civili, participanţi la înmormântarea lui Solomon, dar şi funcţionari ai comunităţii, copii, oprindu-se doar când o ploaie torenţială s-a abătut asupra oraşului. În oraş, timp de 24 de ore au omorât femei, bărbaţi, copii, bătrâni de origine evreiască, de aceea e contestată varianta de manifestare spontană a armatei. Oficial au declarat că au fost omorâţi 53 de oameni însă martorii oculari dovedesc că au fost ucişi 165-200 de evrei.
Interlocutorul nostru, nea Ilie ne povesteşte că fostul lui şef, Meer Simion se află în acel moment în cimitir, copil fiind şi a scăpat ascunzându-se printre morminte. Acum câteva luni, am găsit un interviu, în care el declara că se afla în oraş în momentul în care a început măcelul. În orice caz, că a fost în oraş sau în cimitir, tot a fost martorul execuţiilor în masă.
„ Armata trecea chiar pe acolo, locul unde lucram eu atunci, în 1940. Dar am fost și norocos, căci angajatorul meu închiriase o cameră unui ofițer de armată – căci deținea o clădire mai mare și avea o cameră în spate, și închiriase camera unui ofițer. Și acest ofițer, în ziua în care armata s-a retras, a pus în fața casei un soldat care să o păzească.
Doamna mea angajatoare, bătrânul și cu mine am pus perne la ferestrele care se deschideau spre stradă, căci ei spuneau că gloanțele nu funcționează împotriva penei sau că penele îi opreau, ce știam eu… Dar soldatul de gardă, care era de asemenea înarmat, a spus: „Nu, nu, nu! Nu trageți în locul ăsta, căpitanul X locuiește aici…” Și armata a continuat să înainteze și nimeni nu a tras în atelierul în care mă aflam eu în acel moment.”
Simion Meer împreună cu toată familia a fost deportat în Transnistria, în 1941. Deportările au mai avut loc şi-n 1942. Au fost trimişi atunci 9367 de evrei, deposedaţi de bunuri, transportaţi în vagoane de vite, fără alimente şi fără apă. Părinţii lui Meer au murit în prima iarnă din cauza tifosului şi a lipsei de hrană. Zac într-o groapă comună alături de alţi 200 de evrei.
Nea Ilie ne-a fost o gazdă primitoare. Deşi, venirea noastră a fost ad hoc, nea Ilie şi-a lăsat toată treaba şi împreună cu soţia dânsului am parcurs tot cimitirul şi răspunzând la fiecare întrebare ce i-am adresat-o. S-a văzut că-i place această muncă şi e mândru că a fost contemporan cu aceşti oameni.
Pe timpul lui “Ceaşca” se spunea că din grăsimea evreilor s-a făcut săpun. Nu mi-am pus niciodată întrebarea: de unde grăsime în lagărele de exterminare? Însă, istoricii evrei au demontat acest mit: săpunul nemţesc RIF, de o slabă calitate fiind distribuit în ghetouri şi lagăre. S-a produs o confuzie între litera I şi J, RIF devenind RJF, făcându-se asocierea cu „Rein Juedisches Fett”, ceea ce însemna grăsime evreiască pură. Nu se ştie cine a făcut această confuzie, cert e că frica de moarte şi tendinţa de a nu folosi săpunul Rif s-au extins. Sunt nenumăraţi evrei, care l-au considerat „ săpun sfânt”, de aceea a şi fost îngropat în multe cimitire evreieşti. Despre acest săpun este vorba la începutul filmării.
Holocaustul a fost un lucru îngrozitor! Cert este că foarte puţini sunt preocupaţi să cunoască acesta parte întunecată a istoriei. În timpul celui de-AL Doilea Război Mondial au fost ucişi în jur de 280.000 de evrei români. Trupele române au ucis între 150.000 şi 250.000 de evrei, la comanda germană dar şi….ATENŢIE!!! din proprie iniţiativă.
Am fost şi la Auschwitz acum doi ani dar şi ghetoul din Cracovia la pas. Până nu citeşti, până nu-ţi imaginezi, până nu simţi durerea lor, nu ai ce căuta în astfel de locuri. Istoria se uită, de aceea generaţia ce vine după noi trebuie să înveţe ce înseamnă război, moarte, durere, crimă. Să facă un exerciţiu de imaginaţie….simplu. Eu îi admir pe evrei, nu ştiu de ce, dar aşa simte inima mea, de aceea îi caut mereu.
Acesta este soarta noastră! Acesta este sfârșitul!” Mai ales acolo, la turbăria aia, îmi amintesc că era un inginer, se numea Salveciu – îi speria pe toți cei de pe locul de extracție. Toți cei care se îmbolnăveau întâmplător, sau nu mai puteau lucra mai departe, a avut grijă să se înece în acele mlaștini de unde se extrăgea turba. Ce, crezi că le păsă de viețile umane acolo?
– SIMION MEER
Dintre cei 9.862 de evrei trimiși în Transnistria, 3.800 au murit acolo. Repatrierea evreilor dorohoieni a început la final de decembrie 1943.
Surse:
https://roholocaust.com/eveniment/59~evreii-din-dorohoi-in-perioada-Holocaustului
https://www.jewishfed.ro/downloads/realitatea/RE452-453.pdf
https://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2020/04/INSHR-EW-povestideviata-din_Dorohoi.pdf
https://www.centropa.org/en/biography/simon-meer#My%20family%20history
